top of page
Search
Writer's pictureLiliana Dinescu

Adolescentii si parintii, impreuna!

Eşti la vârsta adolescenței, asta înseamnă că treci printr-o etapă specială în decursul existenței tale, întrucât este o perioadă de transfer de la copilărie la vârsta adultă.

Contextul actual este unul pandemic cu numeroase restricții, iar perioada în care te afli tu este una de tranziţie cu multe incertitudini, marcată de transformări majore în plan hormonal, comportamental, emoţional, cognitiv şi social. Iar acestea împreună îți dau ție și părinților tăi „bătăi de cap”.

Părinții își dau interesul ca tu să fii bine, se implică poate în mod insistent, dar tu ca adolescent vrei spațiu, vrei să fii lăsat în pace, în intimitatea ta, cu îndrăgostirile tale, cu chat-urile tale până târziu în noapte.


Vrei libertate, să experimentezi lucruri noi… dar pandemia te împiedică puțin și poate apărea sentimentul de frustrare și furie față de tot ce este în jurul tău, față de imposibilitatea de „evadare”. Nu este de condamnat faptul că ai tendința de a te refugia în „lene” sau „furie”, nu este ușoară deloc această perioadă pe care nici nu te gândeai că o vei traversa, aceasta de izolare socială, de stat 100% doar cu familia.

La tine sunt însă soluțiile, tu ai resursele de mobilizare și de „atacare” a stărilor de letargie provocate de distanțarea socială.

Dă-ți voie să fii creativ, gândurile tale se vor bucura de libertate, iar intensitatea stesului va scădea!

  • Amenajează camera altfel, decorațiuni specifice Crăciunului sau un nou design, poate chiar tu îți confecționezi propriile decorațiuni, de care să te bucuri în această perioadă a anului.

  • Evită să iei masă în cameră, pentru asta există bucătăria, camera ta este un loc pentru relaxare.

Fii creativ cu ținuta ta!

  • Pijamalele purtate ziua prin casă să fie de domeniul trecutului. De acum începe să porți prin casă hainele de care îți este dor să le porți, cu care te îmbrăcai la ieșirile tale. Și acum te întâlneșți cu prietenii tăi, dar în mod virtual, așa că lasă-i să te vadă în hainele tale preferate.



Planifică-ți un program al tău!

  • Este de preferat să ai o rutină, dar fii rezonabil cu tine în cazul în care nu reușești să-ți respecți programul propus, de mâine vei fi mai riguros!

  • Oferă-ți timp pentru relaxare, dar și pentru responsabilitățile pe care le ai la vârsta ta, nu neglija acest aspect.

  • Ordinea și armonia din spațiul tău personal, îți conferă ordine și armonie în relațiile și îndatoririle tale.

Dormi pe timpul nopții!

  • Înainte de a adormi încercă să experimentezi cum este să asculți o muzică de relaxare, să faci o meditație ghidată, să faci exerciții de respirație conștientă.

  • Încearcă să ai un program de somn regulat, evită să adormi mult prea târziu și să-ți neglijezi programul de dimineață. Somnul din timpul nopții (minim 7 ore), te ajută în funcționarea optimă a creierului, în creșterea capacității de concentrare, în performanță, în reducerea stărilor de anxietate, stres și nu în ultimul rând întărește sistemul imunitar.

Găsește noi variante de a ține legătura cu prietenii!

  • Se apropie cu pași repezi perioada sărbătorilor de iarnă, în care petreceai poate mai mult cu prietenii tăi, dar și acum ai această posibilitate, găsiți soluții împreună.

  • Organizați petreceri virtuale (fiecare dintre voi să aibă un rol, o responsabilitate), dansați, povestiți, simițiți-vă ca și cum ați fi în aceeași cameră. Jucați-vă cu ideile creative! Sunteți norocoși să aveți la dispoziție gadgeturi și tehnologia atât de avansată, astfel încât să vă relaxați împreună fără a pierde farmecul prieteniilor, iar starea de frustrare să fie înlăturată.

  • Atenție! Un timp nelimitat petrecut în fața ecranelor, jocurilor video și pe rețelele sociale, crește starea de anxietate sau depresie. Cu un control parental, un program negociat între cele două părți, riscul efectelor negative asupra adolescenților va fi eliminat.



Se vorbește în prezent despre vaccinare, dar asta nu ne garantează întoarcerea la viața pe care o aveam înainte de luna martie, lucrurile sunt radical schimbate și nu știm în acest moment care va fi parcursul.

Ce știm este că ne-am adaptat, încă ne mai adaptăm, avem resurse interne și externe, iar o gândire sănătoasă ne furnizează o speranță în mai bine și în normalitatea dorită de noi.

Optimismul l-am mai activat în trecut, când fiecare dintre noi am trecut prin situații dificile și am reușit să facem față… așa cum o facem și acum.

Rămâi sănătos, apreciază tot ce ai în viața ta de adolescent și practică gândirea pozitivă!


44 views0 comments

Comments


bottom of page